„Palma” lui Burdujan

  • Publicat:
  • Actualizat:

Până să se trezească Vasluiul, Rapid avea deja 1-0. La pauză a fost 2-0, dar vasluienii au avut puterea să revină și să egaleze.

În înaltul tribunei oficiale, două fesuri negre, fără identitate, se mișcă de la stânga la dreapta și invers, à la tenis. De sub ele, Copos și Porumboiu zâmbesc în modurile cele mai pline de sensuri. Maftei marchează însă un gol de poză când scaunele de sub patroni nu se încălziseră încă. În consecință, zâmbetul lui Porumboiu devine un rictus plin de tot atâtea sensuri ca și zâmbetul.

Viorel Moldovan e neînvins la Vaslui

Jos, frigul e același ca la oficială și pare că a congelat și fotbalul. Cu Burdujan și Temwanjera așteptând în van mingi, moldovenii nu reușesc să încropească nici măcar o ocazie veritabilă. De partea cealaltă, Rapid transpiră, dar nu are pe nimeni care să dea lumină jocului. Tot o fază fixă îi aduce însă mai multă liniște la pauză, golul de 2-0 al lui Spadacio părând că a rezolvat toate necunoscutele meciului.

Încălziți probabil de biciul lui Viorel Moldovan, vasluienii inventează un gol prin care-și resuscitează speranțele, bulgarul Ghencev făcându-l pe Porumboiu să zâmbească prima oară. Iar când rapidiștii sărbătoreau deja revenirea pe podium, a venit bomba. Burdujan a șutat cu sete, parcă pentru toate necazurile pe care le-a avut în Giulești, și le-a scos din buzunar foștilor săi colegi primele ce urmau să fie deblocate dacă Rapidul ajungea în primele cinci din clasament.

Augustus a eliminat doctorul

Pentru că a comentat deciziile centralului Augustus Constantin, medicul formației giuleștene, Marian Dumitru, a fost eliminat și trimis la vestiare pe finalul primei reprize. Și directorul general adjunct al „feroviarilor”, Nae Manea, a protestat la adresa lui Constantin, nemulțumit că acesta a lăsat jocul prea liber.

Fanii: „Nico, hai acasă!”

Giuleștenii nu-l uită pe fostul atacant al Rapidului, Daniel Niculae, în prezent la Auxerre. „Nico, hai înapoi acasă!”, a fost mesajul giuleștenilor pentru jucătorul de 26 de ani. Niculae a revenit în forță în Franța, după un debut de campionat mai slab, el reușind să dea o pasă de gol pentru Auxerre în partida cu Sochaux.

Maftei, gol în secunda 70!

În chiar debutul partidei, giuleștenii au beneficiat de o lovitură liberă din marginea careului. Maftei a executat perfect lovitura liberă și a deschis scorul în secunda 90! Maftei nu se poate lăuda cu cel mai rapid gol din campionat, deoarece Dănălache a punctat în chiar minutul 1, în etapa a 6-a la partida Unirea Urziceni – Gloria Buzău, scor 2-1.

Copos a venit, Taher a lipsit

Patronul Rapidului, George Copos, a urmărit de la tribuna oficială meciul cu FC Vaslui, alături de acționarul minoritar, Jean Valvis. Bossul de la ANA a fost taxat și aseară de suporterii giuleșteni, care l-au înjurat pe toată durata partidei. Omul de afaceri iordanian, Fathi Taher, nu a venit nici aseară în Giulești.

Porumboiu: „Aliuță? Un escroc!”

După ce ieri Aliuță a spus că Adrian Porumboiu vrea să-l termine, finanțatorul Vasluiului a replicat. „E un escroc! Acum plătesc eroarea pe care am făcut-o în vară, aducându-l la echipă, în ciuda tuturor insistențelor pe care le-am primit de la toată lumea să nu fac greșeala de a-l transfera la Vaslui”, a spus Porumboiu.

Rapidiștii îl vor pe Moldovan

La finalul partidei, fanii giuleșteni i-au solicitat lui Copos să-l aducă pe Viorel Moldovan antrenor la Rapid! „Vio, vino la noi!”, i-au zis fanii și tehnicianului vasluian. Și jucătorii Rapidului spun că Moldovan poate fi o soluție. „Sunt sigur că într-o zi Vio va antrena Rapid. E un antrenor ambițios. Ne-a studiat bine”, a spus căpitanul Maftei.

Pinto, lovit dur de Kuciak

Pe final de meci, Joao Paulo Pinto a suferit o accidentare urâta. În timp ce urmărea un balon în careul advers, portughezul s-a ciocnit cu goalkeeperul Kuciak. Contactul a fost unul destul de dur, giuleșteanul fiind lovit cu crampoanele în fața. Vârful Rapidului și-a revenit după câteva minute și a continuat meciul.

"Dacă suporterii Rapidului se gândeau să mă ceară mai devreme, poate că aș fi ajuns antrenor în Giulești" – Viorel Moldovan, antrenor FC Vaslui

"Ghinion curat. Responsabilitatea este a mea pentru acest rezultat. Voi lucra până în momentul în care conducerea îmi va cere să plec" – Jose Peseiro, tehnician Rapid

"Moldovan are clasă, a mutat bine ofensiv. Mă felicit că l-am ales pe Vio. Nu-l voi lăsa niciodată să plece la Rapid" – Adrian Porumboiu, patron FC Vaslui

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este doar un număr…”
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este…
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×